Accident cu 7 victime la Sacadat, in aceasta noapte. Un microbuz cu 8 persoane s-a rasturnat
Stiri Bihor

Accident cu 7 victime la Sacadat, in aceasta noapte. Un microbuz cu 8 persoane s-a rasturnat

În noaptea de miercuri spre joi, 06 iulie a.c., în jurul orei 00.15,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al județului Bihor a fost anunțat prin Sistemul Unic 112, despre producerea unui accident rutier pe raza localității Săcădat, în care a fost implicat un autoturism în care se aflau opt persoane cu cetățenie poloneză, dintre care patru adulți și patru minori.

Pentru gestionarea evenimentului, au fost mobilizate de urgență echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, echipajul de pompieri militari paramedici al Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, echipajul de descarcerare grea și cel care încadrează autospeciala de transport personal și victime multiple (ATPVM), ambele din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Ajuns la locul producerii accidentului, personalul medical și paramedical a evaluat victimele și a acordat îngrijirile necesare unui număr de trei adulți (cu vârste cuprinse între 41 și 49 de ani) și unei fetițe în vârstă de 10 ani (una dintre victime suferind un traumatism, iar alte trei victime, inclusiv copilul, prezentând diverse contuzii), ceilalți trei minori implicați în accident fiind clinic sănătoși. Șapte persoane au fost transportate la spital, patru dintre ele pentru investigații suplimentare și trei pentru supraveghere, șoferul autoturismului rămânând la locul producerii evenimentului.

Update: Joi, 6 iulie a.c., la ora 00.14, pe D.N. 1, între localitățile bihorene Săbolciu și Oșorhei, un bărbat de 42 de ani, din Polonia, în timp ce conducea un autoturism (microbuz) dinspre Săbolciu, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a intrat în derapaj și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.

În urma accidentului rutier, conducătorul autovehiculului şi şapte pasageri ai săi, de 9, 10, 11, 13, 40, 46 şi 49 de ani, toți din Polonia, au suferit leziuni ușoare.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...