A fost dat in folosinta subsolul parcarii de la Piata Rogerius. FOTO
Stiri Oradea

A fost dat in folosinta subsolul parcarii de la Piata Rogerius. FOTO

Pentru a fluidiza traficul din zona Pieței Rogerius, Primăria Oradea împreună cu Administrația Domeniului Public S.A. va deschide începând de marţi, 8 noiembrie, partea de subsol a parcării D+P de la Piața Rogerius, urmând ca de la începutul lunii decembrie să fie dată în folosinţă şi partea supraterană.

Detalii cu privire la stadiul lucrărilor la această parcare, precum și amănunte legate de investițiile care vor fi realizate în zona pieței au fost prezentate de către primarul Ilie Bolojan, viceprimarul Florin Birta, precum și de directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP), Liviu Andrica.

Parcare gratuită timp de trei luni

Viceprimarul Florin Birta a arătat că deschiderea demisolului parcării a fost decisă pentru a nu mai aglomera și mai Parcare piata rogeriusmult zona spitalului Dr. Gavril Curteanu și a pieței Rogerius. „Invităm cetățenii, pe toți cei care au locul de muncă la spital, sau au de făcut cumpărături la piața Rogerius să folosească cu încredere această parcare. Partea de subsol a parcării este în stare perfectă de funcționare, iar aici sunt 193 de locuri de parcare”, a spus viceprimarul. Acesta a mai menţionat că, începând de mâine, aproximativ timp de trei luni, se va putea parca gratuit, pentru ca cetățenii să se obișnuiască  cu noua parcare, iar după perioada de acomodare vor fi introduse sisteme de taxare.

Modul de funcționare a parcării în viitor a fost prezentat de primarul Ilie Bolojan. Nivelul de subsol va fi dedicat în principal celor care lucrează în această zonă, angajaţi ai spitalului, vânzători din piață sau angajaților de la firmele din zonă. Acest nivel va avea un tarif preferențial, iar deținătorii de autoturisme vor putea lăsa mașinile pe durată mai mare. Partea supraterană a parcării, cu accese directe către spital și piață, va fi cu durată limitată, rezervată celor care au probleme de rezolvat în zonă – pacienți, aparținători, cumpărători etc.

Pe timpul nopții, parcarea va putea fi folosită de către riverani, a menționat primarul Ilie Bolojan.

În ceea ce privește lucrarea „Parcare D+P şi pasaj subteran de legătură cu Piaţa Rogerius”, această parcare are suprafața de 5467,76 mp, va avea 412 locuri, fiind formată dintr-un demisol cu o capacitate de parcare de 193 de mașini și un parter neacoperit cu o capacitate de 219 mașini. Valoarea lucrărilor este de 14.363.800 lei fără TVA, a declarat Liviu Andrica. Acesta a mai menţionat că pasajul subteran de legătură cu Piaţa Rogerius va fi deschis la sfârşitul lunii noiembrie.

Lucrări complexe de amenajare a zonei

Viceprimarul Florin Birta a relatat şi faptul că s-au executat lucrări de amenajare a zonei. „Dinspre parcare înspre strada Transilvaniei a fost lărgit trotuarul în partea dinspre piața Rogerius, corelat cu parcarea etajată, deoarece acolo erau parcări oblice față de trotuar, pe care acum le-am schimbat lărgind trotuarul, parcările vor fi paralele cu axa drumului și vor deveni parcări galbene. În stația de tramvai era un refugiu nefolosit, îngrădit cu niște stâlpișori, urmând ca acel refugiu să-l transformăm în stație de taxi. În urma acestor modificări zona va fi pusă la punct, la standardele la care este construită Piața Rogerius, respectiv această parcare”, a declarat Florin Birta.

Parcare piata rogeriusViceprimarul a anunțat și faptul că la finalul acestei săptămâni, în cazul în care condițiile meteo o vor permite, se va deschide provizoriu circulația pe liniile de tramvai, urmând ca până la finalul lunii, când va fi rezolvată și problema cu magistrala de apă, să se deschidă definitiv circulația rutieră în această zonă.

În ceea ce privește lucrările de investiții care se vor desfășura în zonă, Ilie Bolojan a spus: „De anul viitor vom începe două lucrări majore în această zonă. Prima privește intrarea în curtea spitalului Dr. Gavril Curteanu, unde se află o construcție veche din anii ‘60, de când s-a construit spitalul și o donație care nu a fost finalizată; cele două vor fi demolate și partea de acces în spital va fi reabilitată, astfel încât casa liftului să semene cu intrarea în spital, care să arate în mod civilizat. Cealaltă lucrare privește începerea lucrărilor de construcție a blocurilor pentru medici rezidenți în curtea spitalului. Totodată, vom face plantări de arbori în această toamnă și primăvară în acest perimetru, în așa fel încât pe marginea parcării, acolo unde spațiile o permit, precum și la intrarea în spital să existe în anii următori o perdea verde”.

Liviu Andrica a menționat că, începând de săptămâna trecută, Piața Rogerius funcționează în condiții mult mai bune, ADP finalizând lucrările care au constat în montarea a 7 uși termopan la chioșcurile de carne și închiderea laterală, asigurând condiții climatice bune, valoarea investiției fiind de aproximativ 105 mii euro, din surse proprii ale ADP.

Realizarea unei parcări subterane în această zonă a devenit o necesitate, având în vedere faptul că, în ultimii ani, zona Pieţei Rogerius s-a dezvoltat cu rapiditate, precum şi faptul că aici s-a construit în locul vechii pieţe un centru agroalimentar modern, în cadrul proiectului „Cooperare Transfrontalieră pentru Dezvoltarea unui Centru de Afaceri cu Produse Agroalimentare în Oradea şi a unui Centru pentru Educaţie Antreprenorială în municipiul Debrecen”, HURO/1101/043/211, acronim CBC B.E.

Lucrările la parcarea D+P de la Piața Rogerius au început în septembrie 2015 și sunt executate de către asocierea de firme SC Construcții Bihor SA și SC Pilart SRL.

loading...